Nu neg faptul ca sunt un Apple fanboy. Am fost de cand eram copil, chiar daca nu am prins vremurile de inceput, cu Apple II si primul Mac. Cu toate astea, una din cele puternice amintiri o am de cand aveam in jur de 12 ani: ma intorsesem de la CERF, ca intotdeauna, cu o punga mare de pliante si cataloage. Unul din ele iesea in evidenta si era preferatul meul – o mica brosura impaturita, ce prezenta primul iMac, impreuna cu un PowerMac G4. Nu vazusem asa design la PC-uri pana atunci (nici la produse si nici la cataloage). Impresia a fost atat de puternica, incat 10 ani mai tarziu inca aveam brosura.

Evident ca nu mi-am permis un Mac atunci. Am incercat sa instalez OS X-ul pe PC, cu succes de altfel, dar nu era la fel. Semana cu un BMW chinezesc.

Intre timp am reusit sa-mi indeplinesc visul din copilarie. Am inceput cu un iPhone, apoi mi-am luat un MacBook Pro, un iMac si un iPad. Sunt fericit cu ele? Da. Le folosesc pe toate? Da.

Spunea cineva azi: “nu am fost niciodata atat de miscata de moartea unui om pe care nu l-am cunoscut”. Nici eu. Si chiar daca nu l-am cunoscut, a fost unul din oamenii cu cea mai mare influenta asupra vietii mele. Urmarindu-i munca, am inteles cat de importanta e atentia pentru detalii. Cat de mult conteaza usurinta in utilizare. Cat de mult conteaza atat exteriorul cat si interiorul… si cum nu trebuie sa renunti la unul in favoarea altuia. Poti sa le faci pe amandoua extraordinare! Nimic nu este imposibil.

Nu cred ca pot sa exprim cat de mult a insemnat Steve pentru mine. Dar pot sa spun macar atat:

Multumesc, Steve!

Nici nu-i de mirare, pana la urma. Intre noi, cand vrea un coleg fotograf sa vada ce faci tu intra linistit pe flickr sau mai stiu eu unde si se uita linistit prin poze. E simplu. El e obisnuit cu asta pentru ca si el face asta. La polul opus, omul “obisnuit” – potentialul client, nu are rabdare sa se uite pe un astfel de site, sa caute prin sutele de mii de poze pe care le-ai urcat tu acolo, sa filtreze sutele de comentarii care de care mai fistichii, pentru a vedea “cum pozezi tu”. Si pana la urma, hai sa fim sincer… ai avut si tu, ca si mine, o mana larga cand ai pus pozele acolo. Selectia a fost minima.

Stiam ca trebuie sa ai un portofoliu. Nu stiam, pana de curand, chiar cat de important este. Acum o saptamana am lansat, dupa multa munca (presarata cu pauze lungi), propriul site www.catalinmustata.com si am fost uimit sa primesc multe reactii (pozitive) de la persoane cu care nu mai vorbisem si pe care nu le stiam interesate de munca mea.

Daca ma gandesc bine cum sta treaba, revin la zicala aia americana: “less is more”. Toate site-urile care iti gazduiesc pozele online ofera o sumedenie de feature-uri, folositoare pana la un punct, dar care ingreuneaza foarte mult vizionarea efectiva a pozelor. Distrag atentia.

Daca ne uitam la site-urile fotografilor celebri, lucrurile sunt simple: nu ai optiuni de cautare, nu ai comment-uri, nu ai tag-uri… nimic. Ai doar fotografiile, fiindca doar ele sunt importante. Mai mult, intervine acel aspect de care vorbeam la inceputul acestui post: a avea sau a fi un bun editor. Multi nu cred ca realizeaza importanta acestei idei… pana la urma, ce inseamna ea?

Selectarea fotografiilor din al tau “body of work”. Cu siguranta ai multe lucrari si vrei sa le expui pe toate, dar gandeste-te ca lumea nu are rabdare sa se uite peste 1000 de imagini… nu toate la fel de reusite. Vrei sa demonstrezi ca esti bun? Atunci arata ce ai mai bun! Nu tot ce ai…

Impartirea pozelor in categorii. Lucrurile nu trebuie duse la extrem, dar introducerea unor categorii generale creeaza sentimentul unei omogenitati in lucrarile tale. Sugereaza ca ai un concept si o idee in spate si ca nu tragi la intamplare. Mai mult, cine cauta un fotograf de portrete (de exemplu) vrea sa vada portretele tale in primul rand si nu e indicat sa il pui sa le caute printre restul fotografiilor tale. Doar nu vrei sa-i pui rabdarea la incercare…

Aranjatul pozelor intr-un context. Jurnalistii ar trebui sa stie cel mai bine acest lucru. O imagine face cat o mie de cuvinte, dar ea nu e niciodata folosita la potentialul sau maxim daca nu e pusa in contextul potrivit. Chiar si in afara seriilor, aranjarea fotografiilor intr-o ordine bine gandita amplifica ideea de coerenta si realizeaza imersiunea privitorului intr-un univers creeat prin viziunea ta.

Multi dau vina pe marketing, arta de a vinde lucruri pe care americanii au adus-o la perfectiune, dar pana la urma degeaba faci poze bune daca le sabotezi chiar tu printr-o prezentare nedemna de valoarea lor. Cum era vorba aia… haina face pe om?

Am asteptat mai bine de doua luni sa imi fac damblaua cu Zeiss-ul, dar asta nu m-a facut decat sa ma bucur mai mult de momentul “adevarului”. De fapt despre ce e vorba aici? In caz ca nu stiati (unii au aflat deja de pe twitter), n-am putut sa ma abtin si mi-am luat o jucarie noua: Zeiss Ikon “ZI”.

De ce am nevoie de atatea aparate? Nu am nevoie, dar dupa cum poate sa va spuna orice femeie, nu poti avea niciodata destui pantofi… la fel si la aparate.

Prima intalnire cu ZI-ul a fost la magazinul nostru preferat de jucarii (f64), unde ma dusesem de fapt sa incerc un M7 de la Leica. In acel moment eram chitit sa imi iau un M6 second hand, pentru a-mi calma setea de rangefindere (asta era in mare parte datorita vizorului mic de la Contax – din punctul meu de vedere singurul sau mare defect). Neavand un M6 la indemana sa vad care e miscarea, am luat M7-le si m-am jucat cu el putin. Era intr-adevar o lume noua fata de Contax, atat datorita frameline-urilor, cat si datorita focusului manua, ca sa nu mai zic de vizorul sensibil mai mare. Si totusi, ceva parca nu se lega… cu toate ca eram convins ca imi trebuie Leica.

Entuziasmat la randul lui, Kiko s-a oferit sa imi mai arate o jucarie: ZI-ul pe care il vazusem doar in poze. Nu vreau sa devin prea sentimental sau”cheesy”, dar a fost un fel de dragoste la prima vedere. Vorba ceea: “s-a facut lumina”. Serios. Nu vreau sa intr-un intr-o polemica despre care aparat e mai bun, fiindca treaba e simpla de tot: MIE personal mi-a placut Zeiss-ul mai mult. It just clicked, dupa cum zic americanii.

Doua luni si ceva mai tarziu am reusit sa ma invart la un ZI Limited Edition pe care l-am pus urgent la treaba… oarecum. Timpul limitat si frigul exagerat nu mi-au permis sa trag prea multe cadre cu el, dar n-au intrat zilele in sac oricum. Sunt hotarat sa pun de un review detaliat, de indata ce apuc sa trag cateva filme cu el.

PS: L-am botezat Theo.

La cum ma stiu, nu prea curand. Sunt un fan infocat al filmelor foto, al fotografiilor tiparite, al cartilor si albumelor foto tiparite, al instrumentelor muzicale tangibile (adica nu plugin-uri de Cubase, pentru cunoscatori), al ceasurilor cu limbi si nu cu display si al lucrurilor “clasice” in general. Un conservator, as putea spune… termenul “vintage” avand pentru mine o conotatie profund pozitiva in majoritatea covarsitoare a cazurilor.

In acelasi timp, sunt barbat si imi plac la nebunie toate gadget-urile si jucarelele noi care apar pe piata. Tehnologia imi atrage atentia inevitabil in orice moment. Cu toate astea, prefer sa adopt noile tehnologii cand ele chiar aduc ceva nou sau imbunatatesc un lucru ce avea nevoie de schimbari si nu doar de dragu de a mai digitiza un aspect din viata noastra.

Desi la moda de ceva vreme, ideea unei tablete digitale de pe care sa poti citi carti, ziare, reviste si altele a prins aripi in ultimele luni, ianuarie fiind cumva un punct de cotitura in aceasta poveste. Zvonurile au prins aripi atat pentru Microsoft cu al sau Courier (Gizmodo are un articol in detaliu pe tema asta – http://gizmodo.com/5365299/courier-first-details-of-microsofts-secret-tablet) cat si pentru Apple care se pare ca isi va lansa oficial noul iSlate spre sfarsitul lunii (http://gizmodo.com/search/islate). Momentan sunt doar zvonuri, dar la cat se vorbeste despre asta, cu siguranta se apropie un moment important in istorie.

Faptul ca se renunta la documentele tiparite n-ar trebui sa vina ca o noutate. Pana la urma, am renuntat cu totii la scrisorile trimise prin posta, pentru e-mail. Daca e bine sau e rau, discutam alta data, cert e ca miscarea s-a intamplat si nu se va opri aici, fie ca noi vrem sau nu. Lumea pare ca asteapta solutia tehnica potrivita…

Vorbind despre prezentul nostru, schimbarile apar si in tara noastra, mica cum e ea. Daca nu sunteti la curent cu stirile, cateva ziare deja au inchis usile tipografiei si au decis sa ramana doar la editia online. Aici incep sa ma gandesc la un articol f interesant scris de Vince LaForet pe tema greselilor facute de presa in gestiunea pozitiei lor pe piata. Pe scurt, lumea citeste ziarul din ce in ce mai mult in varianta online in detrimentul editiei tiparite. In primul si in primul rand e gratis, ceea ce din start face toata diferenta, in special in ziua de astazi. Aici este punctul in care ziaristii (am evitat sa folosesc termenul de jurnalist intentionat) s-au impuscat singuri in picior, fiindca nu ai cum sa ceri bani pe niste informatii care pana acuma erau gratuite.

So… now what? Acuma vine momentul propice pentru lansarea “tabletei”, fie ea Microsoft sau Apple sau orice alta firma. E momentul unei revolutii asemanatoare erei iPod/iTunes. Pe noi nu ne-a lovit asa tare, ca noi oricum piratam muzica intr-un mare fel, dar in occident piata a cunoscut o mare deplasare de la achizitia muzicii pe CD la cumpararea melodiilor online prin iTunes sau site-uri asemanatoare (cu costuri mai mici, evident). Se presupune, si m-as mira sa nu se intample asa, ca ziarele vor folosi acest moment pentru a incepe din nou sa taxeze cititorul pentru articolele sale. Imi imaginez ca asemeni situatiei din industria muzicala, nu vom mai plati tot ziarul, ci doar articolele ce ne intereseaza. Abonamente? Cine stie…

Sincer, eu nu sunt neaparat fericit de modul in care se dezvolta lucrurile. Imi place sa ating hartia, sa ii simt mirosul si sa o rasfoiesc cu placere prin diverse incaperi ale apartamentului meu. Din pacate, traiesc cu impresia ca aceia dintre noi care vor sa continue in a se delecta cu astfel de placeri vor trebui sa cheltuie sume din ce in ce mai mari, pentru variantele “premium” ale cartilor de acum digitale. Cine isi imagineaza ca poate influenta lucrurile se inseala amarnic. Mie imi este destul de clar ca directia e data de altcineva, in nici un caz noi…

Privind lucrurile pozitiv, poate noile schimbari vor aduce educatia mai aproape de oamenii obisnuiti, care nu mai citesc altceva decat ziare si reviste. Din alt punct de vedere, copiii nostri vor merge la scoala cu o singura “carte” si nu cu un rucsac plin. Sunt si avantaje, trebuie sa recunosc.

Eu unul voi ramane un om “vintage”, pe cat imi voi permite. Voi?

NOTA: Am decis sa folosesc un titlu in lb. engleza pentru a pastra impactul ideii, ce s-ar fi pierdut in romana.

Am zis eu in titlu si “other goodies”. Evident, mi-am luat o scula noua si la fel de evident, e vorba de ceva foto: un scanner de film EPSON Perfection V600. Inca sunt in stadiul de testat si mesterit cu diferite soft-uri si setari, dar primul film scanat cu al lor Epson Scan a iesit foarte bine. Cat de curand voi scrie mai multe despre el, inclusiv poze.

Urmeaza acuma sa vina mosu cu un trepied nou. Shiny! Era si cazul sa renunt la “mititelul” pe care il chinui de vreun an cu D300-le. Cu ocazia asta voi infrunta si ceva sechele mai vechi: ultima data cand mi-am cumparat un trepied profi m-am “lasat” de foto. S-a dovedit doar un hiatus mai lungut asa… dar acuma sunt convins ca nu se va mai repeta.

PS: Maine sau poimaine vin cu poze si povesti de la lansarea primului album “serios” al trupei Jukebox: Picuri de Rai.

Weekend placut!

Ok. De ce n-am mai scris? Ca sa fiu sincer, n-am avut nici chef nici inspiratie… dar am citit pe la unii si pe la altii si am dat peste niste lucruri cel putin interesante. Sa vedem…

1. Incep cu un filmulet pe canalul oficial al National Geographic, probabil interesant pentru majoritatea cititorilor mei. Cei care ma cunosc mai bine stiu ca imi plac foarte mult animalele… vii. In schimb nu ma prea omor dupa fotografii cu ele. Cu toate astea, apare cineva din cand in cand care ma face sa intorc capul si sa stau cateva minute sa le admir. Enter scene left, Paul Nicklen:

2. Sunt fan JoeyL. Am scris mai demult despre asta si voi mai scrie de fiecare data cand apare ceva interesant pe web despre el. Ca acuma de exemplu, cand am nimerit peste un interviu mai mult decat interesant cu el, disponibil aici. Nu ma intrebati cum am aflat… misterioase sunt caile Twitterului (nu, nu am cont… inca).

3. Hmmm… uhm… ah, da! Trebuia sa fie si un trei. Voi il stiti pe Dave Hill? Unii probabil ca da, altii probabil ca nu. Cert este ca a stabilit cateva trend-uri printre fotografii de advertising (fie ei si wannabee’s) cu al sau look specific, foarte contrastant si spectaculos. Trecand peste pozele de advertising, am gasit mult mai interesant sa urmaresc peisajele si portretele sale… cumva o gura de aer proaspat dupa ce multa vreme am vazut destui fotografi de advertising esuand lamentabil in a crea ceva cu adevarat artistic.

PS: Voi cu cine votati?

Traiesc cu impresia ca marea parte din lume se inchide intr-un mini univers personal, fara a scoate macar din cand in cand capul pe geam, pentru a vedea ce se intampla in jurul lor.

De ce toata vorbaria de mai sus? Pentru ca am avut supriza, placerea, dar si oroarea de a urmari o expozitie a unor fotografi din Orientul Mijlociu, pe tema razboiului Israeliano-Palestinian, gazduita de 100Eyes. Imaginile lor sunt foarte brute, oferind un impact vizual mai mult decat puternic, dar lipsindu-le acea finete artistica pe care o vedem la Nachtwey. Sa nu credeti ca asta le face mai slabe totusi…

Expozitia poate fi urmarita in format digital pe site-ul 100Eyes. Va avertizez totusi ca imaginile sunt foarte violente… ca si realitatea in care traim.

Pe undeva prin comment-urile postului, Kiko ne sfatuia cu mare subinteles sa mai asteptam pana luni ca sa vedem cum se contureaza noua generatie. Era destul de clar ca cei de la Canon aveau sa lanseze un nou aparat. Chiar mai mult, eram sigur ca va fi vorba de un nou 1D… si am avut dreptate. Incepand de astazi treaba e oficiala, Mark IV fiind lansat ca un raspuns clar la provocarea Nikon.

Pe scurt, ce face el? Nu sunt vreun specialist in materie de Canon, dar la prima vedere observ cateva detalii interesante: 16Mpx, ISO 102,400 (ca si la D3s), sistem AF imbunatatit (45 de puncte, din care 39 in cruce), dual slot CF + SD si, nu in ultimul rand, posibilitatea de a filma 1080p la 29.97 fps. Suna bine, daca nu foarte bine si sunt convins ca aparatul va fi un real succes (desi eu sunt un nikonist inrait). Pretul se zvoneste a fi in jur de 5000$, dar inca nu e nimic clar…

Simt nevoia sa revin putin la problema filmarii. Eu raman in continuare un conservator si cumva imi displace ideea de a combina fotografia cu filmul, dupa cum nu imi place sa pun nici salamul si branza topita pe aceeasi farfurie. Mi se pare cumva gresit, dar in acelasi timp, o parte din mine este cel putin intrigata de posibilitatea de a realiza un scurt metraj profi cu o investitie minima (presupunand ca as cumpara un astfel de aparat pentru poze, filmarea fiind bonus). Cine stie, poate o sa me dau si eu cu necuratu’ candva in viitoru mai mult sau mai putin apropiat…

O mare parte din vina pentru ideile astea “dizidente” o are Vince LaForet, cu filmuletele lui realizate cu aceste HD-DSLR cum le numeste el (5d mkII si 1D mkIV). Daca aveti rabdare si interes, bagati un ochi aici pentru un articol interesant despre fenomen, impreuna cu un filmulet edificator (si chiar palpitant as putea spune).

Ne auzim la urmatoarea lansare!

La putin peste un an de la primul dSLR cu functie de filmare, D90, Nikon face din nou primul pas in aceasta directie prin noul D3s: primul aparat foto profesional ce poate filma HD.

Prima intrebare? Cat costa, evident… Nikon estimeaza pretul la $5200, usor peste deja veteranul D3, asa ca sunt sanse mari sa il gasim si la noi sub 16.000 ron. E o suma mare, dar diferenta mica fata de modelul precedent il face foarte interesant. De ce? Cititi in continuare…

UPDATE: D3s-ul a fost anuntat si la noi, inclusiv pretul (de pornire sper eu…). Mai multe detalii aici.

Principala functie cu care se poate lauda noul D3s e in evident modul de filmare HD. Trebuie sa recunosc ca sunt putin deceptionat ca cei de la Nikon nu au reusit sa traga putin mai tare si sa implementeze un mod Full HD la 30fps, precum concurenta (ce tocmai a lansat modelul 7D). Cumva e un fel de deja vu, dupa ce Nikon a deschis drumul pe piata dSLR-urilor (impreuna cu Kodak), dar a refuzat ani la randul sa introduca un aparat cu senzor full-frame. Sa speram ca si-au invatat lectia…

Urmarind in continuare lista de specificatii (in mare parte la fel cu cea de la D3), ajungem la un punct foarte interesant, dupa parerea mea… sensibilitatea ISO. Plecand din pozitia de lider in care se instalase bine D3-ul, urmasul sau a reusit sa duca lucrurile mult mai departe, laudandu-se cu un ISO maxim de 102.400. Da, ai citit corect… doua stop-uri peste limita lui D3. Din punctul meu de vedere asta este marele atu al D3s-ului si nu functia de filmare pe care o scoate toata lumea in fata. Poate sunt doar eu…

Cei interesati de cateva poze cu un model de pre-productie, pot arunca un ochi aici.

Pentru noi majoritatea, un aparat ca D3s-ul ramane in continuare in afara bugetului (si de multe ori in afara necesitatii zic eu). E interesant de observat pozitia producatorilor in aceasta lupta pentru suprematie, fiecare din ei punand un accent foarte mare pe posibilitatile de filmare ale noilor dSLR-uri. Cumva, simt ca ni se baga pe gat acest lucru. Nu vreau sa fiu impotriva progresului si stiu ca sunt o fire conservatoare, dar eu nu cred in convergenta celor doua arte (filmul si fotografia) si as fi preferat ca acest progres sa mearga cumva in alta directie.

Va invit sa ma contraziceti…

1. O aplicatie web pentru creearea de light diagrams, disponibila aici. Foarte utila pentru toti fotografii ce utilizeaza flash-uri cu sau fara accesorii pentru a genera o diagrama a modului in care a fost luminata o scena. Nu am apucat sa ma joc foarte mult cu ea, dar la prima vedere este foarte intuitiva si usor de utilizat. Multumirile (si eventualele donatii) merg la NGUYEN DINH Quoc-Huy. Via Strobist.

2. O serie foarte (FOARTE) interesanta de fotografii marca Annie Liebowitz. Bine cu asa o semnatura, sansele sa nu fie interesanta sunt cel mult infime… E adevarat ca seria e veche si poate unii din voi au vazut-o deja, dar merita un ochi oricum. Si daca v-a placut asta, aici gasiti si ultima serie (fresh off the printing press) din 2009… probabil nu la fel de spectaculoasa dar oricum foarte interesanta – mai ales fotografia cu Woody Allen si cea cu Meryl Streep.