Pe mine m-au fascinat din totdeauna micile detalii din natura, pe care foarte greu le poti observa cu ochiul liber. Fie ca vorbim de vinisoarele unei frunze, staminele unei flori, aripile unui flutire sau ochii unei insecte, macro-fotografia este mult mai dificila decat pare la prima vedere, motiv pentru care necesita mult timp alocat si multa perseverenta. E bine sa nu va asteptati la rezultate prea stralucite din prima incercare si sa va inarmati cu destula rabdare.

Din pacate cam toate tutorialele peste care am dat prin reviste de specialitate erau foarte vagi si evitau exact pe problemele cele mai importante de care te lovesti in genul acesta de fotografie. Ca sa nu mai vorbesc de fotografiile pe care le postau drept exemplu. Sunt convinsa ca oricare din voi poate face poze mai bune, cu un efort minim, asa ca doresc sa va impartasesc secretele genului.

In primul rand, aveti nevoie de o “sticla” adecvata pentru ceea ce va propuneti sa fotografiati. Nu am sa fac eu o sugestie, intrucat oferta pietei este extrem de variata si fiecare isi poate alege linistit ce i se potriveste mai bine, tinand cont de performantele pe care le urmareste la un obiectiv si bugetul de care dispune. Cu toate acestea, ar trebui notat un portret robot al obiectivului de macro: el are o focala fixa si un raport de reproducere de 1:1 (la distanta minima de focalizare, obiectele sunt reproduse la marime naturala pe senzorul aparatului). Va fi intotdeauna un obiectiv luminos, ce poate focaliza foarte aproape, dar datorita constructiei sale, diafragma lui maxima va fi mai mica decat valoarea nominala pentru zona macro. Asta nu e totusi o problema, din motive pe care le voi explica putin mai tarziu.

La nevoie, se poate apela si la tuburi de extensie care se fixeaza intre camera foto si obiectiv sau la sisteme de tip „burduf”, pentru a permite focalizarea la distante mai mici. Ele au totusi un usor dezavantaj, anume faptul ca reduc cantitatea de lumina care ajunge pe senzor, deci veti avea nevoie de mai multa lumina decat in mod obisnuit. Puteti utila si filtre close-up (+1 sau +2), care nu au dezavantajul tuburilor de extensie, dar reduc calitatea imaginii, datorita straturilor suplimentare de sticla (in general mai putin calitativa) atasate la obiectiv.

Obiectivele macro sunt cele care ofera cea mai buna calitate a imaginii si transmit mai multa lumina decat celelalte optiuni. Insa atentie, pentru ca ele de obicei ofera posibilitatea utilizarii unor diafragme foarte mari, in general de la F/2.8. Tentatia ar fi sa o utilizam la maxima ei capacitate, pentru ca putem, nu? Pe langa problema sharpness-ului redus la diafragme mari, apare si problema profunzimii de camp prea mici si as zice ca este cea mai intalnita problema la fotografiile macro realizate de amatori. De nenumarate ori ma uit la cate una si constat ca nu exista decat un punctulet clar, intr-o mare de ceata. De ce? Pentru ca profunzinea de camp (zona clara dintr-o poza) depinde atat de valoarea diafragmei cat si de distanta fata de subiect, ce este mult mai mica la fotografia macro decat la un portret, sa zicem.

Pentru rezultate spectaculoase, in primul rand trebuie sa depistati punctul de maxim interes din compozitia fotografiei, acela fiind si punctul unde veti focaliza. Apoi, stabiliti exact de cat de multa claritate aveti nevoie. Aici nu exista o regula, insa in general nu este deloc estetic sa-ti fuga ochii pe o fotografie aproape integral neclara. Astfel ca in 99% din cazuri va trebui sa folositi o diafragma mica, pentru a maximiza profunzimea imaginii (respectiv o diafragma undeva intre F/11 – F/22, in functie de ce rezultat va doriti sa obtineti). Daca nu stiti exact pe care sa o folositi, experimentati si constatati empiric.

Desigur, daca folositi o diafragma mica veti avea timpi de expunere lungi, iar cantitatea de lumina va fi redusa, astfel ca veti avea nevoie de un trepied si, cateodata, si de o sursa de lumina artificiala. In orice caz, nu folositi niciodata flash-ul direct pe obiectul pe care doriti sa-l fotografiati, pentru ca lumina va fi mult prea dura, iar umbrele vor fi extrem de inestetice. Daca nu aveti posibilitatea utilizarii unui flash de macro dedicat sau al unuia extern, puteti folosi si flash-ul de pe aparat, cu conditia sa il echipati cu un „diffuser”.

In ceea ce priveste compozitia, ea ramane la latitudinea fotografului, reguli nu prea exista, desi de cele mai multe ori regula clasica a treimilor se aplica si la macro. Cautati cele mai interesante unghiuri si, unde este cazul, incercati sa dati profunzime cadrului prin crearea unor straturi – uneori, folosind o diafragma mai mare, subiectele aflate in plan secund ajuta la crearea unei compozitii mai interesante decat in cazul unui singur obiect aflat in prim plan.

In cazul subiectelor in miscare, focalizati manual si lasati auto-focusul pentru subiectele statice. Pare mai dificil la prima vedere, insa motorul de auto-focus sperie imediat orice insecta din preajma. De asemenea, veti avea nevoie de timpi de expunere foarte mici si automat, de o diafragma mai mare, ceea ce inseamna ca va trebui sa actionati foarte repede. Punctul de focalizare este extrem de important aici. Pentru rezultate bune studiati intai locul si comportamentul insectelor, aflati care este momentul zilei cel mai propice pentru fotografii si care este locul unde aveti cele mai multe sanse sa le surprindeti. Fotograful trebuie sa fie cel care se aseaza unde vor ele, pentru ca ele nu se vor aseza unde doreste fotograful .

Un alt element ce trebuie avut intotdeauna in vedere este fundalul. El poate completa fotografia si a-i da un aspect unitar, sau o poate distruge complet. Asa ca incercati sa va creati propriile fundaluri in functie de ceea ce fotografiati, deoarece orice element perturbant distrage atentia de la subiectul focalizat, iar o cromatica nepotrivita poate schimba intregul aspect al fotografiei. Cel mai potrivit este sa alegeti un fundal de culoarea complementara a subiectului. Astfel, daca aveti un subiect portocaliu, alegeti un fundal albastru, daca subiectul este rosu, alegeti fundalul verde, galbenul merge cu mov, iar rozul cu verde inchis, etc.

Sfatul practic: faceti muuuulte poze, nu va lasati descurajati, fiindca veti strica multe cadre pana sa-l reusiti pe cel pe care vi-l doriti, dar satisfactia va fi foarte mare atunci cand veti reusi.

Fotografii realizate de Camelia Achim. Toate drepturile rezervate.

La un moment dat, am pornit si un topic pe un oarecare forum de fotografie romanesc, fiind mai mult interesat – dintr-o curiozitate perversa – de parerile pozarilor amatori, decat sa aflu ceva informatii concrete. Raspunsurile au fost dupa cum ma asteptam… banale si absolut previzibile.

Abia de curand, dupa ce am intrat in lumea rangefinderelor si mi s-au deschis cateva orizonturi noi, am reusit sa inteleg ce face o sticla sa fie cu adevarat „buna”. Raspunsul e cu adevarat uimitor prin simplitatea lui si prin lipsa oricarei specificatii tehnice: un obiectiv bun e ala care se potriveste fotografiilor pe care vrei tu sa le faci. Si acuma, cu totii in cor: „haaa?”

Sa detaliez cum am ajuns la concluzia asta, printr-un mic „train of thought”:

Momentul zero. Primul contact cu fotografia, putin research pe tema asta si concluzia e clara: cel mai bun obiectiv e ala pe care il ai. Destul de corect si pragmatic la vremea respectiva. Am inteles eu putin mai tarziu ca unele sunt mai scumpe si mai bune… fac poze mai frumoase si se numesc „L”-uri. Eram Canonist si treaba era clara.

Trecem mai departe, momentul 1. Inteleg eu cum ca obiectivele bune sunt mai sharp. Nu poti sa contrazici o astfel de afirmatie, mai ales cand observi o diferenta vizibila. Cine nu vrea poze mai clare, cu mai multe detalii? Putin timp mai tarziu, vine momentul 1b. Obiectivele trebuie sa fie sharp, dar trebuie sa fie si luminoase si cu diafragma maxima constanta, preferabil f/2.8. Asa sunt obiectivele profi si avantajele sunt clare: in primu rand, la nevoie poti sa tragi si in lumina slaba. Sa nu uitam ca un obiectiv care pleaca de la f/2.8 va fi mai sharp la f/4 decat un obiectiv care pleaca de la f/4. Logica de bun simt si in general adevarata. Concluzie: obiectivul bun are o diafragma maxima de 2.8 la toate focalele.

Momentul 2. Dupa cum era „trendul general”, achizitia unui zoom standard cu 2.8 a fost indeaproape urmata de achizitia unui 50mm cu 1.8. Obiectiv fix, optica clar mai buna. Ma asteptam sa arate pozele mai bine cu el si, de departe, asteptarile nu mi-au fost inselate. Fotografiile trase cu 50-ul aratau in orice moment mai bine decat cele trase cu 28-75-ul de la Tamron. Am fost foarte curios sa inteleg fenomenul si sa imi dau seama „de ce” aratau mai bine. In mod cert, pozele erau mai sharp, dar nu de aici era frumusetea lor… aveau un look aparte. Intr-un final, am inteles… totul era de la bokeh-ul mult mai frumos decat orice zoom de nivel mediu.

Prin punctul asta, eram destul de convins ca am gasit cheia, secretul, „specificatia” care nu prea apare prin reviste, unde lumea testeaza obiectivele numai dupa sharpness, distorsiuni si vignetare. Nu mai spun ca descoperisem bokeh-ul rotunjit (swirly) specific obiectivelor vechi rusesti, dar nu numai, care m-a fascinat totalmente.

Momentul 3. De aici, lucrurile s-au coagulat putin mai greu, click-ul venind abia acum cateva zile cand rumegam cateva idei pentru post-ul asta. Citisem cu ceva timp in urma un comunicat al celor de la Zeiss despre un obiectiv de-al lor, pare-mi-se ca era vorba de 50/2, ca raspuns al unor critici venite din partea publicului referitor la sharpness-ul mai slab al acestuia. Anume, producatorii spuneau cam asa: obiectivul a fost conceput pentru portrete, segment in care el ofera un desen foarte frumos si flatant pentru subiect, fiind destul de sharp intre anumite diafragme uzuale fara a scoate in evidenta defectele acestuia. La momentul respectiv, am considerat interesanta toata ideea, dar nu m-am gandit mai departe la ce inseamna ea.

Adevarul este ca toate caracteristicile tehnice puse la un loc, esueaza in incercarea de a descrie un obiectiv bun. Bun la ce? Un obiectiv bun de portrete se prea poate sa nu fie bun pentru fotografia de strada. Degeaba are bokeh frumos daca tu tragi peisaje cu el. Degeaba e incredibil de sharp daca iti scoate in evidenta toti nenorocitii de pori de pe fata unei domnisoare, de pierzi ore in sir corectand apoi in Photoshop ceea ce putea sa faci bine de prima data. Degeaba are f/2.8 daca tu tragi cu el numai la f/8 sau la fel, degeaba focalizeaza instant daca tu pozezi flori si faci totul manual.

E mai important sa ne gandim daca acel obiectiv este unealta de care avem noi nevoie pentru a transpune in realitate imaginile din mintea noastra si nu sa cautam prin teancuri de reviste care e mai sharp si a luat un punctaj mai mare la ultimele teste. Scorurile sunt sintetice… si sintetic nu va fi niciodata un cuvant cu conotatii pozitive. La o imagine geniala nu vei sta niciodata sa te uiti cat de sharp este sau cum arata bokeh-ul… vei observa in subconstient ca, vizual, ea se potriveste cu ideea din spatele ei si asta e tot ce conteaza.

Va las sa va ganditi la asta… pe data viitoare!

La cum ma stiu, nu prea curand. Sunt un fan infocat al filmelor foto, al fotografiilor tiparite, al cartilor si albumelor foto tiparite, al instrumentelor muzicale tangibile (adica nu plugin-uri de Cubase, pentru cunoscatori), al ceasurilor cu limbi si nu cu display si al lucrurilor “clasice” in general. Un conservator, as putea spune… termenul “vintage” avand pentru mine o conotatie profund pozitiva in majoritatea covarsitoare a cazurilor.

In acelasi timp, sunt barbat si imi plac la nebunie toate gadget-urile si jucarelele noi care apar pe piata. Tehnologia imi atrage atentia inevitabil in orice moment. Cu toate astea, prefer sa adopt noile tehnologii cand ele chiar aduc ceva nou sau imbunatatesc un lucru ce avea nevoie de schimbari si nu doar de dragu de a mai digitiza un aspect din viata noastra.

Desi la moda de ceva vreme, ideea unei tablete digitale de pe care sa poti citi carti, ziare, reviste si altele a prins aripi in ultimele luni, ianuarie fiind cumva un punct de cotitura in aceasta poveste. Zvonurile au prins aripi atat pentru Microsoft cu al sau Courier (Gizmodo are un articol in detaliu pe tema asta – http://gizmodo.com/5365299/courier-first-details-of-microsofts-secret-tablet) cat si pentru Apple care se pare ca isi va lansa oficial noul iSlate spre sfarsitul lunii (http://gizmodo.com/search/islate). Momentan sunt doar zvonuri, dar la cat se vorbeste despre asta, cu siguranta se apropie un moment important in istorie.

Faptul ca se renunta la documentele tiparite n-ar trebui sa vina ca o noutate. Pana la urma, am renuntat cu totii la scrisorile trimise prin posta, pentru e-mail. Daca e bine sau e rau, discutam alta data, cert e ca miscarea s-a intamplat si nu se va opri aici, fie ca noi vrem sau nu. Lumea pare ca asteapta solutia tehnica potrivita…

Vorbind despre prezentul nostru, schimbarile apar si in tara noastra, mica cum e ea. Daca nu sunteti la curent cu stirile, cateva ziare deja au inchis usile tipografiei si au decis sa ramana doar la editia online. Aici incep sa ma gandesc la un articol f interesant scris de Vince LaForet pe tema greselilor facute de presa in gestiunea pozitiei lor pe piata. Pe scurt, lumea citeste ziarul din ce in ce mai mult in varianta online in detrimentul editiei tiparite. In primul si in primul rand e gratis, ceea ce din start face toata diferenta, in special in ziua de astazi. Aici este punctul in care ziaristii (am evitat sa folosesc termenul de jurnalist intentionat) s-au impuscat singuri in picior, fiindca nu ai cum sa ceri bani pe niste informatii care pana acuma erau gratuite.

So… now what? Acuma vine momentul propice pentru lansarea “tabletei”, fie ea Microsoft sau Apple sau orice alta firma. E momentul unei revolutii asemanatoare erei iPod/iTunes. Pe noi nu ne-a lovit asa tare, ca noi oricum piratam muzica intr-un mare fel, dar in occident piata a cunoscut o mare deplasare de la achizitia muzicii pe CD la cumpararea melodiilor online prin iTunes sau site-uri asemanatoare (cu costuri mai mici, evident). Se presupune, si m-as mira sa nu se intample asa, ca ziarele vor folosi acest moment pentru a incepe din nou sa taxeze cititorul pentru articolele sale. Imi imaginez ca asemeni situatiei din industria muzicala, nu vom mai plati tot ziarul, ci doar articolele ce ne intereseaza. Abonamente? Cine stie…

Sincer, eu nu sunt neaparat fericit de modul in care se dezvolta lucrurile. Imi place sa ating hartia, sa ii simt mirosul si sa o rasfoiesc cu placere prin diverse incaperi ale apartamentului meu. Din pacate, traiesc cu impresia ca aceia dintre noi care vor sa continue in a se delecta cu astfel de placeri vor trebui sa cheltuie sume din ce in ce mai mari, pentru variantele “premium” ale cartilor de acum digitale. Cine isi imagineaza ca poate influenta lucrurile se inseala amarnic. Mie imi este destul de clar ca directia e data de altcineva, in nici un caz noi…

Privind lucrurile pozitiv, poate noile schimbari vor aduce educatia mai aproape de oamenii obisnuiti, care nu mai citesc altceva decat ziare si reviste. Din alt punct de vedere, copiii nostri vor merge la scoala cu o singura “carte” si nu cu un rucsac plin. Sunt si avantaje, trebuie sa recunosc.

Eu unul voi ramane un om “vintage”, pe cat imi voi permite. Voi?

NOTA: Am decis sa folosesc un titlu in lb. engleza pentru a pastra impactul ideii, ce s-ar fi pierdut in romana.

Fiindca am primit destule intrebari despre „ce aparat sa imi cumpar” in ultima perioada, am schimbat macazul si am decis sa imi pun toate ideile la un loc, cu speranta ca va iesi un ghid al incepatorului pe care sa il pot arunca tot timpul drept raspuns.

Inainte sa intram in detalii tehnice, trebuie sa scot in evidenta specificul achizitionarii unui aparat foto. In punctul asta ar trebui sa fie deja clar ca vorbim aici despre aparate cu obiective interschimbabile, pentru ca toata discutia ar fi desueta pentru compacte si bridge-uri (obiecte de consum din punctul meu de vedere). Ceea ce multi scapa din vedere la alegerea primului aparat e faptul ca tu acolo nu investesti intr-un obiect singular si intr-un adevarat „sistem” – ceea ce explica termenul „system camera” pe care unii din voi poate l-au auzit. Aparatul este cumva pivotul unui sistem complex, format din obiective, flash-uri si alte accesorii mai mult sau mai putin importante.

Pentru cei cu adevarat pasionati de fotografie, investitia initiala (oricat de mica ar fi ea) va fi urmata de multe altele… inevitabil. Problema vine cand iti dai seama ca primul pas nu a fost unul bun si vrei sa schimbi sistemul. Alti bani, alta distractie, dupa cum era vorba… Concluzia: gandeste de 10 ori si cumpara o data.

Cine nu urmareste sa isi extinda sistemul de-a lungul timpului, poate alege aparatul dupa cel mai simplu criteriu: raportul pret/performanta (ultimul fiind un factor destul de vag si in mare masura subiectiv pentru cei care se regasesc aici).
Restul trebuie sa ia o decizie mai complicata. Sa detaliem…

O data hotarati la un format (cel mai probabil dSLR pentru marea parte din noi), primul pas ar fi stabilirea unui buget in care ne incadram. Limitele si le impune fiecare dupa portofel, dar in cele mai multe cazuri nu e nevoie sa te arunci la un aparat din zona semi-pro pana nu stii cat de cat in ce directie vrei sa mergi cu fotografia. E de tinut minte ca optica buna este mai importanta decat aparatul cand e vorba de calitatea imaginii. Mult mai importanta.

Avand un buget aprobat, ne gandim mai departe: ce optiuni avem vizavi de brand? In prezent, jucatorii cheie pe piata foto sunt Nikon, Canon, Sony, Olympus/Panasonic, Pentax/Samsung (ordine data de preferinte personale), ultimii fiind grupati dupa montura comuna folosita pentru obiective. Cei care urmaresc o cariera in fotografie isi pot limita alegerea la doar doua brand-uri: Nikon si Canon, acestia fiind singurii care au un sistem destul de dezvoltat si aparate care merg din zona entry-level pana la cea profesionala. Aparatele celorlalte firme prezinta in schimb o serie de avantaje pentru hobbyisti, cum ar fi portabilitatea crescuta (pentru Olympus si Panasonic cu al lor format Four Thirds) sau moduri de fotografiere automate ce te ajuta mult daca nu vrei sa intri in „detalii”.

Cu un buget stabilit lucrurile ar parea ca prind deja un contur, dar am observat ca multi cumparatori scapa din vedere un detaliu pe care l-am prezentat putin mai sus: optica este mai importanta decat aparatul in sine. Motiv pentru care modul in care impartim bugetul intre aparat si optica (pentru ca degeaba iti iei un aparat daca nu iei si un obiectiv pentru el, nu?) este mult mai important decat se crede si se spune. Un aparat de top este o achizitie inutila daca nu este insotit si de un obiectiv pe masura. La fel, un aparat din zona middle si chiar low poate scoate rezultate mult mai bune cu un obiectiv bun. Nici macar nu trebuie sa fie unul scump, una din alegerile evidente fiind un obiectiv fix si luminos cum este cel de 50mm prezent la mai toate brandurile: ieftin si bun. Exista si alte optiuni atata timp cat stiti sa va uitati dupa ele.

Imi promisesem la inceputul articolului ca nu voi aborda acest subiect. Nu am reusit totusi sa il evit asa ca m-am aruncat direct in el (daca nu aveti rabdare sariti direct la ultimul paragraf).

Asadar, ce alegem? Canon sau Nikon? Eu recomand in prezent solutia Nikon, in baza unor argumente pe care le voi prezenta imediat. Inainte as vrea totusi sa subliniez faptul ca, la nivelul profesional, ambele firme au produse de o calitate exemplara, rezultatul final tinand mai mult de abilitatea fotografului decat de calitatea aparatului. Intr-o oarecare masura, putem spune acest lucru si in cazul aparatelor low si mid-range, desi aici diferentele sunt mult mai vizibile.

Poate principalul motiv pentru care recomand Nikon este optica foarte buna, cuplata cu o compatibilitate exemplara intre aparatele noi si obiectivele vechi (prin intermetiul monturii F – link wiki). Spre deosebire de concurenta, la Nikon orice obiectiv din anii ’60 si pana in prezent este compatibil cu orice aparat, fapt ce reduce destul de mult costurile unui upgrade (Canon mentine in prezent doua serii de obiective – una pentru aparatele full-frame si una pentru cele APS-C). Mai mult, renuntand la cateva automatizari, putem folosi optica de varf din anii trecuti, ce este acuma disponibila la preturi mult mai mici.

Un alt argument ar fi calitatea constructiei superioara aparatelor Nikon. Calitatea plasticului, greutatea potrivita si finisarea superioara pot fi si ele observate intr-o comparatie directa, asa ca nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Pentru cei care apreciaza „vorba targului” exista destule povesti despre obiective Canon care au crapat in doua dupa un impact nu foarte puternic sau despre necesitatea unui grip pentru aparate din seria EOS 1000D/4xxD/500D pentru a il face cat de cat utilizabil.

Vizavi de calitatea imaginii, as vrea sa va povestesc un mit pe care l-am tot auzit in ultima vreme: „Canon are culori mai vii”. Cei ce perpetueaza aceasta poveste cu siguranta nu cunosc posibilitatea ajustarii culorilor, contrastului si al sharpness-ului (printre altele) cu ajutorul acelor Picture Styles (Canon) sau Picture Controls (Nikon). De aici putem face culorile „sa sara din ecran” sau de-a dreptul alb negru, dupa preferintele fiecaruia. Mai mult, daca tragem RAW, aceste setari nu mai au nici o valoare, posibilitatea editarii in software-ul de conversie (Lightroom sau Camera Raw pentru marea parte din noi) facand aceste diferente de saturatie sa fie nule.

Trecand peste anumite detalii date de nevoile fiecaruia, alegerea primului aparat va fi intotdeauna o problema subiectiva si nu in ultimul rand una emotionala (afinitatea pentru un anume brand fiind de multe ori un factor decisiv). Desi recunosc ca sunt un fan Nikon, sfatul meu pentru toti cei care sunt la inceput de drum si vor sa treaca de la o camera compacta la un dSLR este sa mearga direct la magazin si sa incerce fiecare optiune pentru a o alege pe cea care li se potriveste mai bine, fie ea Nikon, Canon sau altceva.

Saptamana trecuta v-am povestit despre cum am ajuns eu sa il iau pe Jimmy. Sunt convins ca unii dintre voi sunt curiosi sa afle mai multe despre aparat, asa ca am scris un review scurt despre el. Pentru ceilalti, dar nu numai, am pus si cateva poze facute cu el…

Ce face el
Lansata in 1994, seria G de la Contax a reprezentat o pata de culoare pe piata rangefinderelor de la acea vreme, ingloband foarte multa tehnologie intr-un design care in ochii puristilor ar fi trebuit sa ramana complet mecanic. Pentru ei, un rangefinder cu autofocus, avansare automata a filmului, un mod Aperture Priority (pe vremea aceea M7 inca nu exista) era o adevarata blasfemie. Mai mult, Contax-ul nu folosea montura Leica M, un cvasi-standard deja, ci propria montura G pentru care Zeiss a conceput o serie speciala de obiective.

Pana in ziua de astazi, nici un alt producator de aparate foto nu a mai conceput un rangefinder cu autofocus si obiective interschimbabile (ar mai fi Leica CM si Konica Hexar AF, dar nici unul nu ofera optiunea unui alt obiectiv).

De la exterior
Spre deosebire de un SLR obisnuit, G1 pare un aparat de jucarie, micut si sensibil mai usor. Impresia de jucarie dispare cand pui mana pe el prima data, inlocuita instant de senzatia ca folosesti un echipament profesional, finisat cu maiestrie.

Carcasa din titan, alcatuita din doua bucati, ii confera o soliditate pe care utilizatorii de SLR-uri rar o intalnesc. Sunt destul de convins ca daca l-ai scapa pe jos in bucatarie/baie aparatul nu ar pati nimic, dar gresia cu siguranta s-ar sparge.

Un element de design interesant este prezenta in partea dreapta a aparatului a unui grip cauciucat, ce il face sa se aseze foarte bine in mana. Rangefinder-urile clasice precum Leica nu poseda nici un astfel de element: o bila alba pentru Contax.

Functionarea
Pornirea aparatului se face intr-un mod cunoscut fanilor Nikon, cu ajutorul unui comutator cu 3 pozitii (OFF, ON si AEL – blocarea expunerii) situat in jurul declansatorului.

Ramanand fidel retetei clasice de rangefinder, G1 isi ofera intreaga lista de setari (destul de scurta de altfel) chiar de la primul contact, oferind o experienta fotografica foarte directa si apropiata de utilizator. Nu exista meniuri, optiuni, combinatii de butoane, sau alte detalii care sa iti distraga atentie de la fotografii. Ar trebui poate mentionat ca aparatul are 3 “Custom Functions”, dar ele sunt atat de bine ascunse incat, daca nu citesti manualul, nici nu ai avea de unde sa stii ca sunt acolo, cu atat mai mult sa te distraga de la fotografiat.

Cumva simplist, pentru un utilizator de SLR-uri, Contax-ul ne pune la dispozitie doua rotite pentru controlul expunerii si al focalizarii (diafragma se controleaza in modul clasic, cu ajutorul unui inel aflat direct pe obiectiv). Prima rotita, folosita pentru controlul expunerii, combina foarte abil cele doua moduri de expunere: manual (de la 1″ pana la 1/2000, plus clasicul Bulb si un X-sync la 1/100) si automat (cu compensare intre -2EV si +2EV), trecerea intre ele facandu-se prin apasarea unui buton si rotirea ei intre cele doua zone. Identic functioneaza si rotita pentru controlul focalizarii, permitand alegerea intre focalizarea automata si cea manuala (avand o serie de distante prestabilite marcate pe ea).

Cele doua display-uri LCD prezente pe panoul superior ne ofera strictul necesar: numarul de cadre trase, modul de fotografiere (single shot, continuous, timer sau multiple-exposure), sensibilitatea ISO a filmului folosit si distanta la care este focalizat obiectivul (auto sau manual).

Ascunsa sub rotita de control a expunerii, observam o a treia rotita subtila, de unde se poate activa si regla bracketing-ul (cu valori de +/-1 sau +/-0.5 EV).

Vizorul
Odata ce ai pornit aparatul, primul pas evident este de a-l duce la ochi pentru a vedea vizorul.
Pentru G1, prima impresie va fi cu siguranta una dezamagitoare: vizorul este unul foarte mic, mai ales daca il comparam cu cel al unui rangefinder clasic (Leica M6). E adevarat ca pentru un fotograf ce vine din zona dSLR-urilor amator diferenta nu e prea mare, dar cei care au tras cu alte aparate se vor simti putin claustrofobi (mai ales cei care au tras pe format mediu).

Totusi, spre deosebire de restul rangefinderelor, G1 are un as in maneca: vizorul sau are un sistem complex de lentile ce apropie sau departeaza imaginea in functie de obiectivul montat pe aparat. Ce inseamna asta? Au disparut acele clasice “framelines” prezente la Leica ce iti limiteaza zona utila din vizor la un dreptunghi minuscul (pentru focala de 85mm). La Contax, indiferent de obiectivul montat, intregul vizor poate fi folosit pentru compozitie, facand lucrul cu focale mai lungi foarte foarte placut. Mai mult, acesta are corectie de dioptrie integrata in el (ca la orice SLR modern), nefiind necesara achizitia unui accesoriu dedicat.

Dupa cum era si normal, vizorul are si corectie de paralaxa cu ajutorul unor masti aplicate acestuia. Asemenea sistemului AF, ele sunt actionate cu ajutorul unui motor electric, fapt ce adauga un zgomot destul de mare functionarii aparatului.

Nu in ultimul rand, vizorul Contaxului ofera un foarte mare “nose clearance”, dupa cum spun americanii, diferenta in ergonomie fata de Leica, Voightlander sau Zeiss Ikon fiind semnificativa.

Focalizarea
Cu siguranta punctul forte (dar si marul discordiei intre fotografi) al lui G1 este sistemul de autofocus. Pentru fotografii ce nu sunt obisnuiti cu focalizarea manuala prezenta la restul RF-urilor, solutia oferita de Contax este o adevarata binecuvantare. Destul de rapid si foarte precis, el face cu siguranta o treaba mai buna decat un fotograf fara experienta in ale manualului.

Evident, solutia manuala nu a fost nici ea neglijata, desi unii fotografi sustin ca datorita implementarii neobisnuite e cumva in plus. Astfel, pentru a focaliza manual, este necesara utilizarea celei de-a doua rotite de pe capacul superior, urmarind in acelasi timp distanta exacta pe LCD-ul din stanga. Eu personal apreciez si aceasta implementare fiindca iti da posibilitatea de a trage nestingherit “de la brau”, atata timp cat ai o buna apreciere a distantelor. Asta sau mergi pe varianta “f/8 and be there” unde precizia focalizarii nu este chiar atat de critica.

Desi este oarecum unic pentru acest gen de aparate, sistemul AF de la G1 nu vine fara cateva neajunsuri, din fericire nici unul din ele foarte grav. Cel mai important ar fi lipsa punctelor multiple in care se poate focaliza, aparatul lucrand cu un singur punct central, obligand astfel fotograful sa recompuna aproape fiecare cadru dupa focalizare. Mai putin important pentru fotografia de strada, avand in vedere vacarmul obisnuit al oraselor, e zgomotul facut de motorul AF si de cel al vizorului, destul de deranjant totusi intr-un spatiu linistit. Cei care au nevoie de un aparat silentios mai bine se orienteaza spre Konica Hexar.

Expunerea
Ajutat de latitudinea mare a filmului, exponometrul Contax-ului obtine rezultate foarte bune si mai ales constante. Masurarea se realizeaza TTL in acelasi punct central in care se si focalizeaza, foarte utila fiind optiunea de blocare a expunerii masurate, pentru cazurile in care fotografiem un subiect a carui luminozitate difera foarte mult de fundal.

Un detaliu de apreciat este faptul ca expunerea este masurata continuu dupa pornirea aparatului, timp de aproximativ 15s, ce ne permite evaluarea rapida a unui cadru.

Pentru aceia dintre voi care sunt la inceput de drum in fotografia „clasica” (pe film), trebuie mentionat un detaliu foarte important: calitatea expunerii unui cadru (ca si nivelul de detaliu) depinde atat de aparat, cat si de developare si nu in ultimul rand de scanarea negativului.

Obiective
Cu o montura unica in lume, seria G de la Contax nu dispune de un numar foarte mare de obiective, precum concurenta. Din fericire, modelele disponibile (produse de Carl Zeiss) sunt de o calitate remarcabila, in frunte cu Planar-ul de 45mm f/2, recunoscut ca fiind unul din cele mai sharp obiective pentru formatul de 35mm. Restul colectiei cuprinde un Biogon 28mm f/2.8, un Sonnar 90mm f/2.8 si un Hologon 16mm f/8 ce vine cu un vizor separat.

Concluzii
Desi scos din productie de cativa ani, G1 este un aparat foto de mare valoare, mai ales daca luam in considerare pretul scazut la care poate fi achizitionat (aproximativ 350$, fara obiectiv). In mod evident, nu este un aparat universal, dar pentru fotografia de strada si portrete aproape ca nu are rival (printre aparatele cu AF). Personal, nu plec niciodata de acasa fara sa il iau pe Jimmy cu mine.

Pe undeva prin comment-urile postului, Kiko ne sfatuia cu mare subinteles sa mai asteptam pana luni ca sa vedem cum se contureaza noua generatie. Era destul de clar ca cei de la Canon aveau sa lanseze un nou aparat. Chiar mai mult, eram sigur ca va fi vorba de un nou 1D… si am avut dreptate. Incepand de astazi treaba e oficiala, Mark IV fiind lansat ca un raspuns clar la provocarea Nikon.

Pe scurt, ce face el? Nu sunt vreun specialist in materie de Canon, dar la prima vedere observ cateva detalii interesante: 16Mpx, ISO 102,400 (ca si la D3s), sistem AF imbunatatit (45 de puncte, din care 39 in cruce), dual slot CF + SD si, nu in ultimul rand, posibilitatea de a filma 1080p la 29.97 fps. Suna bine, daca nu foarte bine si sunt convins ca aparatul va fi un real succes (desi eu sunt un nikonist inrait). Pretul se zvoneste a fi in jur de 5000$, dar inca nu e nimic clar…

Simt nevoia sa revin putin la problema filmarii. Eu raman in continuare un conservator si cumva imi displace ideea de a combina fotografia cu filmul, dupa cum nu imi place sa pun nici salamul si branza topita pe aceeasi farfurie. Mi se pare cumva gresit, dar in acelasi timp, o parte din mine este cel putin intrigata de posibilitatea de a realiza un scurt metraj profi cu o investitie minima (presupunand ca as cumpara un astfel de aparat pentru poze, filmarea fiind bonus). Cine stie, poate o sa me dau si eu cu necuratu’ candva in viitoru mai mult sau mai putin apropiat…

O mare parte din vina pentru ideile astea “dizidente” o are Vince LaForet, cu filmuletele lui realizate cu aceste HD-DSLR cum le numeste el (5d mkII si 1D mkIV). Daca aveti rabdare si interes, bagati un ochi aici pentru un articol interesant despre fenomen, impreuna cu un filmulet edificator (si chiar palpitant as putea spune).

Ne auzim la urmatoarea lansare!

Mai tii minte aparatul ala vechi pe care il aveau parintii tai? Daca pe el scria Zorki sau FED, era un rangefinder. E o solutie la clasicele SLR-uri… mai mic, mai usor, mai silentios. Pe scurt, mai subtil. Cei curiosi sa afle mai multe sunt invitati sa arunce un ochi pe Wikipedia, iar restul care stiu deja (sau nu sunt interesati)… sa citeasca in continuare.

Am fost fascinat dintotdeauna de fotografia de strada. La inceput, avand un SLR micut era totul in regula si, micut fiind si eu, ma puteam strecura cu destula usurinta printre „bastinasi” (imi placea mult zona Lipscani, un fel de oras in oras). Cu timpul insa, micutul meu Canon s-a transformat intr-un mare (prea mare) Nikon si orice sansa de a trece neobservat printre oameni a zburat precum pasarile spre tarile calde. Chiar si cu 50-ul pe aparat, reactiile variau de la „ne dati la teve?” pana la „pleaca ma d-aici ca-ti crap capu”… asa ca am simtit destul de repede nevoia pentru o schimbare in echipament. Aceia din voi care ma cunosc mai bine stiu ca nu am nevoie decat de o justificare cat se poate de mica pentru a-mi mari „arsenalul”. Dar sa va povestesc despre Jimmy…

Intamplarea face ca acum 3 luni, eram intr-o mare aventura alaturi de Cami, incercand sa ne intoarcem de la Sibiu la Bucuresti, via Medias. Drumul de la Sibiu la Medias l-am parcurs cu un personal batran, plin de culoare… si miros. Din punct de vedere strict fotografic, era o placere sa mergi cu acel tren plin de navetisti, fiecare cu povestea lui. Initial, am observat ca aveam in spate un grup de tigani “adevarati” (cu fuste colorate si palarii mari) care sporovaiau despre tot felul de prostii. Dintre ei, era foarte interesanta o tiganca tanara ce povestea despre viata ei in Bucuresti, la facultate si apoi la job. M-am gandit sa scot aparatul si sa trag cateva cadre… sa ma bag in seama cu ei, dar nefiind sigur de reactia lor am decis sa nu risc, mai ales in mediul in care eram. Lucru cert, un dSLR cu un obiectiv mare montat pe el numai incredere nu inspira. Urmatorul subiect, ceva mai aproape de mine, era un navetist intre 40 si 50 de ani, ce se intorcea la Medias cu fiul sau. Ingandurat, privea pe fereastra in timp ce baiatul dormea intins pe bancheta murdara a personalului. Experienta strazilor din Capitala mi-a spus ca daca tiganii din spate ar fi putut sa fie chiar foarte cooperanti, navetistul de langa numai pasnic nu ar fi fost. Si atunci? Aveam o singura solutie la indemana: am scos frumos telefonul mobil si “am tras de la brau”, dupa cum m-a invatat “profetul” Chris Weeks (are niste eBooks dragute despre fotografia de strada si despre Leica… numai sa faceti abstractie de text in 90% din momente). Rezultatul urmeaza…

Dupa experienta asta, am ajuns inapoi la Bucuresti convins ca imi trebuie un rangefinder. Adevarul e ca D300-le devenise foarte greu de carat dupa mine zi de zi, singura solutie fotografica fiind omniprezentul telefon. In tren am avut ceva noroc cu fotografia aia, dar dupa cum spunea un amic mai demult: “nu in fiecare zi e Duminica”.

Am purces deci la cautari, cu un buget maxim de 2500-3000 ron. Leica iesea din discutie in mod clar, asa ca m-am oprit in prima instanta la un Voigtlander Bessa. M-am sfatuit cu Kiko care ar fi mai bun pentru mine si ma hotarasem la un R2A. Arata bine, de optica citisem numai lucruri bune… ce mai, suna a invingator. Dar nu a fost sa fie.

Intra in scena Jimmy. Spre finalul discutiei noastre, Kiko ma intreaba… “ba, am un Contax de vanzare. Un G1 cu doua sticle: 45/2 Planar si 90/2.8 Sonnar. Te intereseaza?” Repede Google dupa el… “sharpest lens ever for the 35mm format”. Mai sa fie. A ramas sa iau aparatu sa trag o rola cu el, sa vad daca imi place. Stiam oricum ca va fi al meu… am simtit din prima clipa. Cum era vorba ceea, “a fost inceputul unei prietenii frumoase”.

De ce Jimmy, o sa va intrebati probabil. Cum mi-am numit chitarele dupa cantarete, am inceput sa imi numesc aparatele foto dupa presedinti: initial a fost Nixon, acuma Jimmy (Carter pentru cei care nu prea au fost prieteni cu istoria). Urmatorul cred ca va fi Teddy.

Va urma…

La putin peste un an de la primul dSLR cu functie de filmare, D90, Nikon face din nou primul pas in aceasta directie prin noul D3s: primul aparat foto profesional ce poate filma HD.

Prima intrebare? Cat costa, evident… Nikon estimeaza pretul la $5200, usor peste deja veteranul D3, asa ca sunt sanse mari sa il gasim si la noi sub 16.000 ron. E o suma mare, dar diferenta mica fata de modelul precedent il face foarte interesant. De ce? Cititi in continuare…

UPDATE: D3s-ul a fost anuntat si la noi, inclusiv pretul (de pornire sper eu…). Mai multe detalii aici.

Principala functie cu care se poate lauda noul D3s e in evident modul de filmare HD. Trebuie sa recunosc ca sunt putin deceptionat ca cei de la Nikon nu au reusit sa traga putin mai tare si sa implementeze un mod Full HD la 30fps, precum concurenta (ce tocmai a lansat modelul 7D). Cumva e un fel de deja vu, dupa ce Nikon a deschis drumul pe piata dSLR-urilor (impreuna cu Kodak), dar a refuzat ani la randul sa introduca un aparat cu senzor full-frame. Sa speram ca si-au invatat lectia…

Urmarind in continuare lista de specificatii (in mare parte la fel cu cea de la D3), ajungem la un punct foarte interesant, dupa parerea mea… sensibilitatea ISO. Plecand din pozitia de lider in care se instalase bine D3-ul, urmasul sau a reusit sa duca lucrurile mult mai departe, laudandu-se cu un ISO maxim de 102.400. Da, ai citit corect… doua stop-uri peste limita lui D3. Din punctul meu de vedere asta este marele atu al D3s-ului si nu functia de filmare pe care o scoate toata lumea in fata. Poate sunt doar eu…

Cei interesati de cateva poze cu un model de pre-productie, pot arunca un ochi aici.

Pentru noi majoritatea, un aparat ca D3s-ul ramane in continuare in afara bugetului (si de multe ori in afara necesitatii zic eu). E interesant de observat pozitia producatorilor in aceasta lupta pentru suprematie, fiecare din ei punand un accent foarte mare pe posibilitatile de filmare ale noilor dSLR-uri. Cumva, simt ca ni se baga pe gat acest lucru. Nu vreau sa fiu impotriva progresului si stiu ca sunt o fire conservatoare, dar eu nu cred in convergenta celor doua arte (filmul si fotografia) si as fi preferat ca acest progres sa mearga cumva in alta directie.

Va invit sa ma contraziceti…