Proaspat intors de la o lansare de album aproape dezastruoasa, m-am intalnit pe holurile Fabricii (care fabrica nu zic, sunt un misterios…) cu Adi Tetrade, tobarul trupei Jukebox. Aflasem ca vor lansa primul lor album in cursul saptamanii, dar acum era momentul sa primesc invitatia oficiala de a fotografia respectivul eveniment. Am strambat din nas vizavi de locatie – clubul Jukebox (ex Becker Live Music) – nefiind deloc un fan al locatiei, partial din cauza scenei nepotrivite pentru un concert, dar si din cauza experientelor mai putin placute din era Becker. Adi m-a asigurat ca din punct de vedere tehnic organizarea va fi foarte buna, dar eu mi-am pastrat reticentele vizavi de locatie… din rahat bici nu prea faci.

Mai repede decat speram, a venit si ziua lansarii. A fost sa fie intr-o joi. Nu-mi place sa fac nimic pe stomacul gol asa ca am fugit repede sa infulec o pizza inainte de eveniment. Ma ajuta sa calmez nervii. O ora mai tarziu, obosit si hartanit dupa o zi de munca dar cu burta plina, m-am urcat in batranul 123, cap compas strada Turturelelor. Nu aveam nici un chef de poze, lucru cert. Mi-am facut un plan de bataie simplu: 3 piese si m-am dus acasa, sa dorm si eu ca omu’.

Am ajuns si am dat peste un club mult mai aglomerat decat ma asteptam. Recunosc, nu cunosteam deloc publicul trupei asa ca nu mi-am facut cine stie ce asteptari. Probabil de asta am fost si impresionat… si de cantitate si de calitate.

Odata inceput si concertul, mai tarziu decat planificat (ca de obicei), am intrat in febra fotografiatului. Nu am reusit niciodata sa ma abtin… si nici nu cred ca voi reusi, daca nu mi se impune treaba asta. Cadru dupa cadru, declansez frenetic si ma afund in „starea de concert”. Subiecte sa fie, ca baterii si carduri am destule.

Am tras cu lacomie, peste 400 de cadre in seara aia, ca un baietel care mananca mai mult decat are loc in stomac. Pe moment a fost totul perfect, cuprins in totalitate in euforia actului fotografic. Mai tarziu mi-am blestemat soarta, ca de obicei, obligat sa trec prin toate cadrele ca sa aleg o mana din ele. Mi-am dat seama de un lucru totusi… raspunsul la o intrebare care ma racaia de ceva vreme: de ce am nevoie de un „timp de incalzire” inainte sa fac pozele „alea bune”? Raspuns: pentru ca le gandesc prea mult. Am nevoie de timp sa ma las furat de evenimente… sa le simt si sa nu le mai gandesc. Sa nu le mai gandesc…

Mi-a placut concertul. Am ramas pana la final. Pe data viitoare…

Orele treceau, telefonu nu suna sa anuleze “assignment-ul” si nici pe mail nu venea nimic. Ce mai, pe la 4 deja ma obisnuisem cu ideea ca va fi o seara uda… si nu in sensu ala placut. Drept urmare, mi-am luat galosii in picioare si rucsacu in spate si m-am dus la locatie sa vad ce misca.

Sincer va zic, nu aveam nici cea mai mica speranta sa scot vreun cadru interesant in ziua aia. Plecasem cu ceva aplomb, dar s-a scufundat cu totul in noroiu dintre cortul de la intrare si scena. Initial am zis ca stau pana la Banica… eram viteaz (eu si inca 1000 de oameni). In final, m-am murat complet si am fugit miseleste dupa Vita de Vie.

Apropos de  Vita de Vie… pe Adi Ciuplea (bass) l-am intalnit pe scena in mai multe ocazii… 4 sau 5 daca nu ma insel (culmea, de mai multe ori decat ne-am intalnit la o bere in cei 6 ani de cand ne cunoastem), dar n-am reusit niciodata un cadru macar decent cu el.

Consider ca mi-am luat revansa…

Trebuie sa recunosc faptul ca desi am participat la cateva “mosh pit-uri” de-a lungu vremurilor, e prima data cand am apucat sa fotografiez o astfel de… manifestare sociala. A fost o experienta interesanta, cu adrenalina si tot ce mai trebuie, din fericire fara avarii.

M-am amuzat ceva mai tarziu in metrou auzind comentarii de genu “niste animale, cum se imbranceau si se loveau…”. Ce sa zic, fiecare cu distractia lui!

Felicitari si la mai mare!

Multumesc, Ioana!