De mic copil am fost fascinat de modul in care se vede lumea prin vizorul unui aparat. Lumea era aceeasi, dar punctul de vedere era al meu. La acea vreme, el se focaliza printr-un rangefinder rusesc care, desi nefunctional, a lasat o impresie foarte puternica asupra mea.

A urmat, din pacate, o lunga perioada in care “spiritul creativ” a stat ascuns, scotand vag capul in momentele scurte (prea scurte) in care imi mai pica in mana cate un aparat foto.

Vremea marilor schimbari (si a marilor sperante in acelasi timp) a venit ca pentru multi dintre noi odata cu liceul. Inconjurat de un colectiv pasionat, cu o mare energie creativa, mi-am transpus fascinatia pentru imagine intr-o alta forma, cea a designului digital, fie el pentru aplicatii sau pagini web. Am invatat atunci cum sa pun laolalta forme si culori, transformand idei in produse finite.

In acea perioada, fotografia incepea incetul cu incetul sa revina in atentia tinerilor, impinsa inapoi la locul ei de numarul tot mai mare de aparate digitale si de un internet mai mult decat dornic sa primeasca imaginile acestora. Nu era o moda… era o miscare.

Revenirea la visurile copilariei, s-a petrecut in mijlocul acestei miscari. Aveam nevoie doar de o scanteie, iar aceasta a aparut prin intermediul unei reviste proaspat aparute: Photo Magazine. Pur intamplator, am gasit primele trei numere ale revistei intr-un pachet cu un pret special, la un kiosk de ziare din Busteni, rasfoindu-le tot drumul spre Bucuresti.

Doua saptamani mai tarziu, eram fericitul posesor al unui SLR modern, gata sa intru in lumea fotografiei. Din fericire, as putea spune acuma, aceasta intrare s-a facut cu role de film si nu cu carduri de memorie, impunandu-mi astfel sa las graba tineretii la o parte si sa gandesc fiecare expunere in parte. Inspirat de lucrarile unor fotografi precum Cartier-Bresson sau Erwitt, am devenit pasionat de fotografia de strada, cutreierand Bucurestiul in lung si in lat in cautarea cadrelor interesante. Oamenii m-au fascinat intotdeauna, motiv pentru care imi plac portretele la fel de mult ca fotografia de strada.

Prieteni intre noi, ne-am gasit usor in vremurile acelea, invatand unii de la altii fara sa punem interesul, orgoliul sau banii inaintea fotografiilor. Nu vroiam decat sa ne expunem punctul de vedere, intr-o lume care nu era dispusa sa ne auda vorbele. Fara mijloace financiare, am invatat atunci ca se pot face fotografii bune si cu echipament putin, dar cu vointa multa.

Sfarsitul liceului ne-a aruncat in toate directiile, unii continuand pe drumul artistic pe care il incepusera, altii lasand lucrurile la nivel de hobby al adolescentei. Am ales atunci sa iau o pauza, pentru a urma o scurta, dar foarte interesanta, “cariera” in muzica.

Am revenit in cele din urma, inarmat cu experienta scenei pentru a fotografia concerte, muzicieni si nu numai. Mai departe, voi lasa fotografiile sa vorbeasca in locul meu…