Voyeurist

Care e locul fotografului in societate? Bine… care fotograf? Care societate?

Lasandu-i la o parte pe acei fotografi profesionisti care si-au gasit o nisa si lucreaza “cu acte in regula” acolo, restul lumii incepe sa aiba tot felul de probleme in a-si exercita hobby-ul cat se poate de normal. De ceva timp incoace cateva curente de gandire sunt tot mai evidente in randul publicului larg: ai un dSLR si mergi cu el pe strada inseamna ca esti terrorist; mergi cu el prin parc si fotografiezi copii la joaca, esti pedofil; fotografiezi oameni in general… ii dai la televizor. Nu zic, vreo 2-3 chiar or fi pedofili. Teroristi nu cred ca sunt… cel putin nu cu dSLR-uri. Ar fi culmea prostiei sa folosesti un aparat mare care atrage atentia in loc sa pozezi in turist nevinovat care fotografiaza si el niste cladiri interesante. Cat despre restul lumii, se pare ca mass-media a propavaduit atat de mult ideea ca Big Brother e cu ochiul pe tine incat toata lumea se simte urmarita. Se poate sa fie si din cauza tabloidelor omniprezente si citite pe post de cotidiane, de unde se sugereaza ca fotograful este un paparazzi prin definitie.

Pe mine m-a apucat nebunia asta dupa un episod “trist dar adevarat” pe care l-am trait de curand intr-un tramvai. Ca in fiecare dimineata, m-am urcat in 32 la Unirii, in drumul obisnuit spre munca. Destul de ciudat pentru ora aceea, tramvaiul era aproape gol, minus o batranica ce dormea pe unul din scaune. Nu pot sa bag mana in foc vizavi de statutul ei social, dar arata aproape ca o femeie ce locuieste pe strada. Toate ca toate, o priveliste trista care cerea o fotografie. Cum au devenit destul de rare zilele in care nu am un aparat foto la indemana (un rangefinder in general si nu un dSLR), m-am asezat strategic pe un scaun din fata batranei si dupa cateva secunde am tras un cadru. Bun rau, inca nu am developat filmul si nu stiu.

Aproape un minut mai tarziu, un “barbat bine” vine langa mine si ma intreaba: “de ce ai pozat-o pe doamna aceea?” Am apreciat stilul respectuos de adresare, dar chiar si asa, intrebarea friza stupiditatea. As fi vrut sa ii povestesc despre fotografia de strada, despre arta si jurnalism… dar mi-am dat seama ca ar fi cu siguranta inutil. As fi vrut sa ii spun ca eu, prin fotografia pe care am facut-o, am potentialul de a-i face batranei mai mult bine decat ii face el pozand in cavaler… dar ar fi dus cu siguranta la o cearta fara iesire. Pentru cei curiosi, i-am raspuns omului ca lucrez la un proiect documentar (partial adevarat, dar total irelevant). Raspunsul lui a fost unul oarecum previzibil, cliseistic si amuzant in acelasi timp: “pe tine nu te-ar deranja daca ar veni cineva sa te pozeze asa?”. Sec: Nu.

E trist ca lumea pare sa nu mai inteleaga nimic din ce inseamna fotografia, documentarea vietii prin imagini. Peste tot in lume aud de fotografi arestati pentru ca… faceau poze (via twitter). Si nu, nimeni nu a intrat pe proprietate privata, nu a intrat in casa altui om. Totul s-a intamplat in locuri publice. Mi se pare ceva normal ca un fotograf sa isi respecte subiectul si dreptul acestuia la intimitate. Cu toate astea, spatiul public nu iti ofera intimitate si nu te poti astepta la asta niciodata. Daca tu ca om ai nevoie de intimitate pentru actiunile tale, inseamna ca trebuie sa le faci acasa si nu in vazul lumii. Sau daca le faci in vazul lumii, nu ai nici un drept sa te simti violat daca cineva de fotografiaza. In fond, oricum te vede toata lumea…

Diane Arbus a spus odata: “I really believe there are things nobody would see if I didn’t photograph them”. Asta defineste foarte bine fotografia ca act al documentarii, dar am impresia ca lumea nu mai vrea sa fie documentata. Poate e un efect al stirilor de la ora 5. Le va parea rau intr-o zi…
Nu in ultimul rand, ma gandesc la alt citat celebru: “People fear what they do not understand”. Toate lucrurile care se intampla astazi sunt efectul puterii prea mari pe care am oferit-o lumii intregi. O lume care nu are deloc discernamantul sa o foloseasca si marginalizeaza orice urma de intelectualism. Seamana intr-un mod periculos cu comunismul, chiar daca nu e acelasi lucru.

UPDATE: Am developat filmul si am scanat poza cu pricina:

Good Night Sleep

In fine, sper ca v-a placut poza. Sa nu va sfiiti sa dati cu comentarii, bune sau rele.

7 Responses to “Voyeurist”

  1. alooper21 says:

    daca un individ se surprinde fotografiat se simte spionat, probabil. asta pe langa ideea ca fotografii amatori/stradali sunt perceputi ca “paparazzo”. si nu ne place, in general, sa fim spionati de persoane necunoscute. desi nuci atitudinea negativa a vreunei tertze persoane, care nu se afla “in bataia pustii”, nu e de inteles. pe scurt, eu in cele trei ipostaze: imi place sa “spionez” oamenii, dar n-o fac prea des, ma simt ca un intrus pe teritoriul lor; nu-mi place sa fiu pozat de random people, desi daca se intampla nu fac scandal, nu interactionez, pur si simplu ma “sustrag” din scena; iar ca martor la un asemenea episod, well, probabil ca as urmari sa vad ce rezulta :-P

  2. Cami says:

    Stii deja parerea mea referitoare la subiect, dar ii dau dreptate si lui alooper. Nu mi-ar conveni nici mie sa vad ca cineva ma fotografiaza in public, chiar daca sunt perfect constienta ca ma aflu intr-un spatiu public, nu in intimitatea casei mele. M-as sustrage din cadru si gata. Cred ca intr-o anumita masura ne dorim sa ne pastram o urma de intimitate peste tot.

  3. Catalin says:

    @alooper: Nice too see you here!

    Lucrurile trebuie facute cu respect. Nu zice nimeni ca trebuie sa faci pe stalkeru’ si nici sa tratezi oamenii ca pe niste obiecte fara minte (desi unii cam sunt…). Imi aduc aminte ce spunea Nachtwey despre modul in care abordeaza assignment-urile dificile din zone de razboi, cand se ajunge la partea cu fotografiatul famiilor victimelor (asta in War Photographer, un film pe care il recomand cu mare caldura.

    Acum am pus si poza, deci astept si alte reactii :)

    @Cami: Si totusi… de ce nu vroia lumea sa aiba atata intimitate inainte? Sa fie numai din cauza tabloidelor si al paparazzi?

  4. Calin says:

    Oamenilor le-a fost din tot deauna frica de tehnologie, mai ales daca nu o intelegeau. Eu cred ca si in trecut fotografia de strada se lovea de aceleasi probleme … doar ca nu le-a dezbatut nimeni si noi nu am avut placerea de a trai atunci … (ma rog, asta cu “placerea” e discutabila … )

    Totusi, poate ca in trecut oamenii nu erau nici chiar asa de “speriati de bombe” ca acum. Daca ii fotografiezi, imediat le trec zeci de mii de scenarii prin minte: cine esti tu, pt ce faci poze, ce faci cu poza LOR, unde PUI poza aia … pe internet? APOI SI MAI RAU … doar stim cu totii ca internetul e un “rau” in sine, ca toti “e hackeri” si asa mai departe …

    (bineinetles subliniez ironia de mai sus … sa nu care cumva sa se creada altfel :)) )

  5. Catalin says:

    @Calin: Poate le-a fost frica si inainte, dar acum s-a amplificat totul odata cu explozia mass-media. Oamenii au inteles ce se poate face cu pozele alea.

    Stii cum e vorba aia: dupa ce te arzi cu ciorba, sufli si-n iaurt.

  6. In Romania o sa tot dai peste speriati de aparate foto. Eu m-am saturat de explicat ca “stiti…era buna compozitia, lumina pica si daca subexpun cu o treapta iese altceva, vroiam sa surprind ceva anume..etc etc..” La noi lumea nu intelege termenul de hobby. In ultimul timp le explic celor care ma intreaba de ce pozez, daca le place berea, fotbalul, filmele…asa imi place si mie sa pozez. Si la orice intrebare de genul am ales sa fiu turistul etern, amator, fotograf plictisit.

    Bafta in continuare cu fotografia de strada!!

  7. Catalin says:

    E complicat… ar trebui sa si vorbesti cu lumea, dar mi se pare ca la noi ea e deja inraita si nici nu sta sa asculta, nu sta sa inteleaga.

Leave a Reply