O sticla buna
Ce face o sticla buna? M-am chinuit de-a lungul ultimilor cativa ani sa sintetizez calitatea unui obiectiv prin intermediul unui numar cat mai mic de specificatii, dar de fiecare data cand ajungeam intr-un punct, imi dadeam seama ca sunt in acelasi timp infinit de aproape si extraordinar de departe.
La un moment dat, am pornit si un topic pe un oarecare forum de fotografie romanesc, fiind mai mult interesat – dintr-o curiozitate perversa – de parerile pozarilor amatori, decat sa aflu ceva informatii concrete. Raspunsurile au fost dupa cum ma asteptam… banale si absolut previzibile.
Abia de curand, dupa ce am intrat in lumea rangefinderelor si mi s-au deschis cateva orizonturi noi, am reusit sa inteleg ce face o sticla sa fie cu adevarat „buna”. Raspunsul e cu adevarat uimitor prin simplitatea lui si prin lipsa oricarei specificatii tehnice: un obiectiv bun e ala care se potriveste fotografiilor pe care vrei tu sa le faci. Si acuma, cu totii in cor: „haaa?”
Sa detaliez cum am ajuns la concluzia asta, printr-un mic „train of thought”:
Momentul zero. Primul contact cu fotografia, putin research pe tema asta si concluzia e clara: cel mai bun obiectiv e ala pe care il ai. Destul de corect si pragmatic la vremea respectiva. Am inteles eu putin mai tarziu ca unele sunt mai scumpe si mai bune… fac poze mai frumoase si se numesc „L”-uri. Eram Canonist si treaba era clara.
Trecem mai departe, momentul 1. Inteleg eu cum ca obiectivele bune sunt mai sharp. Nu poti sa contrazici o astfel de afirmatie, mai ales cand observi o diferenta vizibila. Cine nu vrea poze mai clare, cu mai multe detalii? Putin timp mai tarziu, vine momentul 1b. Obiectivele trebuie sa fie sharp, dar trebuie sa fie si luminoase si cu diafragma maxima constanta, preferabil f/2.8. Asa sunt obiectivele profi si avantajele sunt clare: in primu rand, la nevoie poti sa tragi si in lumina slaba. Sa nu uitam ca un obiectiv care pleaca de la f/2.8 va fi mai sharp la f/4 decat un obiectiv care pleaca de la f/4. Logica de bun simt si in general adevarata. Concluzie: obiectivul bun are o diafragma maxima de 2.8 la toate focalele.
Momentul 2. Dupa cum era „trendul general”, achizitia unui zoom standard cu 2.8 a fost indeaproape urmata de achizitia unui 50mm cu 1.8. Obiectiv fix, optica clar mai buna. Ma asteptam sa arate pozele mai bine cu el si, de departe, asteptarile nu mi-au fost inselate. Fotografiile trase cu 50-ul aratau in orice moment mai bine decat cele trase cu 28-75-ul de la Tamron. Am fost foarte curios sa inteleg fenomenul si sa imi dau seama „de ce” aratau mai bine. In mod cert, pozele erau mai sharp, dar nu de aici era frumusetea lor… aveau un look aparte. Intr-un final, am inteles… totul era de la bokeh-ul mult mai frumos decat orice zoom de nivel mediu.
Prin punctul asta, eram destul de convins ca am gasit cheia, secretul, „specificatia” care nu prea apare prin reviste, unde lumea testeaza obiectivele numai dupa sharpness, distorsiuni si vignetare. Nu mai spun ca descoperisem bokeh-ul rotunjit (swirly) specific obiectivelor vechi rusesti, dar nu numai, care m-a fascinat totalmente.
Momentul 3. De aici, lucrurile s-au coagulat putin mai greu, click-ul venind abia acum cateva zile cand rumegam cateva idei pentru post-ul asta. Citisem cu ceva timp in urma un comunicat al celor de la Zeiss despre un obiectiv de-al lor, pare-mi-se ca era vorba de 50/2, ca raspuns al unor critici venite din partea publicului referitor la sharpness-ul mai slab al acestuia. Anume, producatorii spuneau cam asa: obiectivul a fost conceput pentru portrete, segment in care el ofera un desen foarte frumos si flatant pentru subiect, fiind destul de sharp intre anumite diafragme uzuale fara a scoate in evidenta defectele acestuia. La momentul respectiv, am considerat interesanta toata ideea, dar nu m-am gandit mai departe la ce inseamna ea.
Adevarul este ca toate caracteristicile tehnice puse la un loc, esueaza in incercarea de a descrie un obiectiv bun. Bun la ce? Un obiectiv bun de portrete se prea poate sa nu fie bun pentru fotografia de strada. Degeaba are bokeh frumos daca tu tragi peisaje cu el. Degeaba e incredibil de sharp daca iti scoate in evidenta toti nenorocitii de pori de pe fata unei domnisoare, de pierzi ore in sir corectand apoi in Photoshop ceea ce putea sa faci bine de prima data. Degeaba are f/2.8 daca tu tragi cu el numai la f/8 sau la fel, degeaba focalizeaza instant daca tu pozezi flori si faci totul manual.
E mai important sa ne gandim daca acel obiectiv este unealta de care avem noi nevoie pentru a transpune in realitate imaginile din mintea noastra si nu sa cautam prin teancuri de reviste care e mai sharp si a luat un punctaj mai mare la ultimele teste. Scorurile sunt sintetice… si sintetic nu va fi niciodata un cuvant cu conotatii pozitive. La o imagine geniala nu vei sta niciodata sa te uiti cat de sharp este sau cum arata bokeh-ul… vei observa in subconstient ca, vizual, ea se potriveste cu ideea din spatele ei si asta e tot ce conteaza.
Va las sa va ganditi la asta… pe data viitoare!
26 Responses to “O sticla buna”
Leave a Reply
Powered by Wordpress | Design by ElegantThemes
Nu pot sa zic decat ca… ai dreptate
Merci
Acu astept comentariile care ma combat vehement
si cel mai probabil le vei primi
Cine sa te combata atunci cand ai dreptate?
Se gasesc personaje Ovi, nu-i bai
Ma bucur totusi ca esti de acord cu mine.
pacat ca am o migrena ingrozitoare care ma face sa nu mai gandesc bine, ca ti-as fi lasat un comentariu mai potent asa.
in conditiile date o sa zic doar ca sunt de acord. revin cu plangeri mai incolo (tre sa gasesc ceva, numa de dragu de a te contrazice. Glumesc.)
Frumos scris articol, doar de ar deschide mai mulți ochii…
@dina: da-i cu vodka si aspirina! de cureti instant
@andrei: multi stie, putini cunoaste… dar macar unul daca se lumineaza si tot e bine.
unde putem vedea fotografii cu noua jucarie?
Care jucarie Stalkere? Zeissu? Termin un film zilele astea… sper.
Cu ultimul paragraf ai pus “punctul pe i”. Si eu fac parte din categoria celor ce sunt de acord
Iar in ceea ce priveste cautatul prin teste, nu cred ca vei gasi un site/publicatie care sa fie 100% obiectiva. Exact ca si in domeniul auto, toti sunt intr-un fel sau altul “afiliati” unui brand.
Am vazut asta in multe review-uri realizate de siteuri consacrate, care nu numai ca se contraziceau intre ele pe acelasi obiectiv, dar ajungeau sa se contrazica si in cadrul aceluiasi site (de exemplu spuneau de un obiectiv mai vechi ca nu e de loc sharp si cand am cautat review-ul lor facut cu cativa ani inainte la acea lentila o ridicau in slavi de sharp ce era) … halal obiectivitate.
Btw, imi aduc aminte acum de cuvintele lui Moiceanu: “Obiectivul cel mai sharp e un trepied zdravan” …
Mare dreptate avea …
@Calin… imi aduc aminte ca citeam un “Mega Review” de obiective in Photo Magazine (o revista de maxima obiectivitate) unde erau toate de c***t… dar in special cele Nikon. Acuma, poate sunt eu tembel si n-am inteles bine ce doreau ei sa zica, dar serios… eu am inteles ca alea ieftine sunt proaste si alea bune sunt prea scumpe
Nu vreau sa o dau in teoria conspiratiilor, dar review-urile din reviste sunt intotdeauna partinitoare. Cred ca adevarul e mai aproape de Ken Rockwell decat de ele…
Eu am ajuns la concluzia ca majoritatea obiectivelor, daca sunt folosite in cunostiinta de cauza, sunt excelente pt scopul in care au fost facute!
Chiar si “micutul” si “prostutul” 18-55 din kiturile de la Canon poate scoate unele rezultate bune daca este “strunit” asa cum trebuie …
@Calin… bineinteles, desi toata lumea stie ca obiectivele Canon sunt sensibil mai slabe decat cele de la Nikon
Uhm, glumeam… in caz ca se trezeste vreunu prea serios, care nu se prinde poanta
Eh, am auzit si eu asta … dar deh, pana nu testez, nu cred
Foarte frumoasa noua ta jucarie Zeiss.
Ce obiective folosesti la aparat?
Cand postezi fotografiile?
Merci. Am acuma un 35/2.
O sa dau la procesat filmu, candva zilele astea sper… deci or sa fie primele poze sapt viitoare.
Sunt de acord cu ideea ca cel mai bun obiectiv e ala pe care il alegi in mod deosebit pentru genul de fotografie care urmeaza sa-l faci. Adica nu pozezi la concert cu obiectiv de peisaje, in fond.
Adaptarea asta la ceea ce pozezi, ideea (si asta la fel de pragmatica) ce spune ca nu exista obiectiv care le face pe TOATE bine, poate insine se defineasca procesul de gandire care conduce la alegerea unui obiectiv.
Fireste, eu am un stres, si la obiective, si la aparate, si la diverse. Praful. Sunt absolut disperat de praf. Si acum tin minte prelucrarile si tampeniile din liceu conform carora astia au defrisat padurile din jurul bucurestiului, si acum e mult mai mult praf. In sfarsit.
“L”urile ie scumpe, ie bune, si imi elimina stresul – ie sigilate, sa nu intre praful. Avand in vedere cat de sensibile tind sa fie dSLRurile (si cat de bune sunt aparatele alea antice pe film, de efectiv puteai sa detonezi mine prin Vietnam cu ele)… mi se pare si maitenanceul important. Poate e doar un stres, si o conceptie gresita despre cum poate intra praful in obiective, dar am vazut putina lume stresata de nimicuri din astea.
E si prafu o problema, intr-adevar, dar si apa e o problema la fel de mare. Am stat o seara pe plaja cu aparatu acu vreo 2 ani si era tot umed după 2 ore. Noroc cu sigiliile anti apa
Oricum, treaba clara, obiectivele profi sunt făcute sa reziste indiferent de condiţii.
Cat empirism
, cheia succesului este o diafragma deschisa? Pot înțelege izolarea subiectului de fundal dar treaba asta cu bokehul (out of focus pentru cei care nu vorbesc japoneza) devine o obsesie a fotografilor de mufe (portrete). Daca tot vorbești de vechile lentile mir si a lor diafragma subțirea de ce nu încerci un catadioptric, acesta are un bokeh cu adevărat spectaculos.
Si apropo de peisaje, căuta daguerotypuri sau ori ce alt peisaj făcut un aparat de format mare (minim) 4×5” cu diafragma deschisa ca sa observi profunzime de câmp data bokeh fin. Nimeni din ziua de azi nu a mai văzut nimic mai mare de 35mm toti fotografii sunt canonisti si nikonisti aprigi.
Bine zis, dar tot am o intrebare (ca si eu sufar de GAS, bine ca n-am si CASH ca sa o alimentez
) – un lens bun pentru peisaje? Ma bate gandul de un SIgma 10-20, il au niste prieteni si e interesant. De portrete nu mai intreb, 50-ul e tatic pentru nevoile mele, iar pentru macro inca nu-mi permit nimic, decat inelul inversor.
Mie personal nu mi-a placut Sigma-u ala. Recomand la toata lumea Tokina. Uite, Calin e f multumit de al lui
Comentariul tau suna mai degraba a lauda de sine… uite cate cuvinte interesante cunoastem noi. Ce sens are sa vb de 4×5 si alte nebunii (pe care le cunosc si eu) cand marea parte se invarte cu greu in lumea dSLR-urilor? Doar asa, sa fim noi mai elitisti?
Salut, are sens ce zici… doar ca nu foarte multa lume are bani sa arunca o groaza de bani pe “sticle” pentru dSLR-uri. Nu sunt fotograf profesionist… dar in ultima vreme am aruncat tot ce-i digital si am trecut pe film. Aici… cu bani marunti ai posibilitatea sa incerci foarte multe “sticle” pe foarte multe body-uri: tlr, ttl, slr, rangefindere… pe diferite formate (135, 120 sau 127). In 4-5 luni de zile am ajuns pe la vreo 11 aparate cu mai multe “sticle”. Probabil ca inventivitatea sau modul creativ prin care poti sa iti petreci timpul cu aparatu’ in mana si la care se rezuma si post-ul tau exista in lumea digitala… dar ii omoarata din cauza baniilor.
Salut!
Stiu ce spui si tu. Dintr-un punct de vedere e mai ieftin pe film, sculele fiind mai ieftine, dar in acelasi timp developatul costa niste bani… si scanatul la fel (mai ales daca vb de alb negru).
Revenind la digital, exista cate ceva pentru toata lumea. Ai fi uimit cate lume isi permite totusi sticla buna (nu comentez asupra talentului, ca pe ala nu il poti cumpara).
Cheers,
Catalin