Alegerea satisfactiei…
Sa dau sau sa nu dau sfaturi? Nu imi place sa dau sfaturi… prefer doar sa imi exprim parerea, deoarece sunt putine persoan pe lumea asta care sunt intr-adevar indreptatite sa dea sfaturi. Drept urmare, voi incerca sa nu dau nici un sfat, dar va voi impartasi o experienta personala, interesanta in special pentru unii tineri fotografi (ca mine), dar nu numai.
Am fost o buna perioada pus in situatia de a alege, din motive rationale si obiective, intre cele doua mari pasiuni pe care le aveam. Tanar fiind, am incercat ambele variante pe rand, dar numai ca sa descopar ca nici una din ele nu era corecta. Imi aduc aminte un lucru de la cursu de Management din facultate, referitor la decizii: “Cand, pentru o problema data, exista se cunosc doua solutii, nici una din ele nefiind una corecta, exista cu siguranta o a treia.” Am probat si este adevarat.
Despre una din pasiunile mele, fotografia, stiti cu totii care mai intrati pe blog. Muzica, cealalta pasiune a mea, a fost cu mine de cand eram mic. La inceput a fost doar ascultatul, dar destul de repede, lucrurile au evoluat spre o treaba serioasa. M-am apucat de chitara in vremea liceului, in ciuda unei lipse totale de sprijin din partea parintilor. Inceputurile au fost grele, din punctul meu de vedere, al unui adolescent la vremea respectiva. Ma gandesc totusi azi, ca am dus-o destul de bine, macar din perspectiva echipamentelor care au crescut de-a lungu timpului exponential, fata de tehnica.
Problema majora a aparut o data cu a doua pasiune, si ea inradacinata in copilarie, petrecuta intre SLR-uri si Rangefindere. Imi aduc aminte cum am desfacut Zenit-ul lu unchi-miu pe la 8-9 ani… mi-au ramas 3 suruburi cand l-am pus la loc. Revelatia a venit prin clasa a 12-a cand am pus mana pe primele 3 numere din Photo Magazine. Au trecut doar vreo doua luni pana cand mi-am luat primul SLR personal, un Canon EOS 300V, si a inceput concurenta.
Recunosc sincer ca imi plac la fel de mult ambele ocupatii… si muzica si fotografia. Cum nu sunt genul de persoana care sa se plafoneze repede, am vrut “sa fac performanta”. Concerte, expozitii sau alte nebunii… oricum, in lumina reflectoarelor. Traim in Romania, deci pentru marea parte din noi, banii reprezinta o problema si spre “norocul” meu, ambele pasiuni sunt scumpe, mai ales daca vrei sa ajungi undeva sus. Timpul e si el o problema, desi, cu putina flexibilitate, e o problema rezolvabila… Oricum, alegerea mi s-a prezentat ca un fapt inevitabil.
Am lasat muzica in spate o buna perioada, pentru a face poze, dar odata cu terminarea liceului, am luat iarasi chitara in brate, pus pe fapte mari. Nu pot sa zic ca nu am avut ceva succese. Am avut noroc sa intalnesc un grup de oameni cu care, in ciuda diferentelor noastre, am reusit sa scot un album si sa dau o serie de concerte mai mult decat frumoase. S-a ales prafu la un moment dat… am mai incercat una alta, dar nu cunoscand scena muzicala din Ro, mi-am dat seama ca nu prea aveam un loc unde sa ma bucur iara ca pe vremuri. Intamplarea a facut sa imi pice iara un aparat in mana si sa o iau pe pustii…
Dupa atata timp, au inceput sa apara si frustrarile. De ce s-a intamplat sa am doua pasiuni… scumpe si care sa imi placa amandoua la fel de mult si intre care sa nu pot sa aleg una, fara sa stau sa imi pun acea clasica intrebare: “what if?” Nici nu stiu acuma sa va zic cat a durat treaba asta… peste 6 luni, in orice caz. E aiurea sa te gandesti tot timpul… ma si totusi daca nu ma lasam de aia, oare unde ajungeam acum? E mai aiurea sa stii ca daca nu te lasai de aia, te lasai de cealalta si tot la intrebarea aia ajungeai. Obligat sa faci performanta, apare si presiunea ca, daca tot te-ai lasat de aia, sa faci ceva… sa nu te fi lasat degeaba.
Dupa toate gandurile astea negre, e clar ca s-a dus dracului si performanta, si satisfactia, si dorinta de a continua cu adevarat. Lucrarile cu adevarat bune, fie ele fotografii, tablouri, melodii etc. se fac numai cu pasiune si dragoste, investind tot sufletul tau in ele. Altfel, in cel mai bun caz poti scoate o lucrare comerciala… cu care iti hranesti stomacul, dar nu si sufletul.
In final, am stat si m-am gandit ceva la treaba asta. Ghinionul perceput de mine, avand doua pasiuni puternice, e de fapt un MARE noroc. Chiar si din punct de vedere economic… eu am doua cand altii au doar una, deci nu duc lipsa de resurse (spirituale totusi). Cele doua pasiuni mi-au dezvoltat personalitatea intr-un fel in care nici nu imi imaginam si mi-au permis sa ma exprim folosind un set dublu de “simboluri” (cuvinte nu ar fi un termen potrivit, dar asocierea este valabila). Intr-adevar, profu de Management avea drepate: exista si o a treia solutie.
A fost un drum interesant si sunt convins ca va fi in continuare interesant… mai ales asa, mergand cu fiecare picior pe alta poteca.
Cheers!
4 Responses to “Alegerea satisfactiei…”
Leave a Reply
Powered by Wordpress | Design by ElegantThemes
ehe, ce-mi place cand ajungi la vorba mea
haha.
“I shouldn’t say that I told you so… but I told you so”
my baby’s all grown now
[...] care au avut rabdarea sa citeasca in intregime ultimul meu post, au gasit cu siguranta sfarsitul putin cam abrupt. Mie cel putin asa mi s-a parut, dar n-am avut [...]