M-am uitat recent prin pozele mele, pentru a revedea cadrele trase cu vechiul Canon, pe film. Cu toate ca aparatul imi pare de jucarie azi, pozele au un caracter aparte. De ce?
Poate e o problema de subconstient, de auto-sugestie, dar imi lasa intotdeauna impresia ca au suflet. Realistul din mine spune ca nu e posibil. Sunt oricum digitizate. Nu se transmite energie prin o serie de pixeli morti. Poate energia e in capul meu, intr-o amintire fixata cu chimicale pe un plastic. Digitalul de ce nu fixeaza amintiri?