Jurnal de Bord

O epopee turistica

Azi am decis sa dau curs invitatiei parintilor mei de a face o excursie la munte. Cu ei, evident. Ma rog, ideea lor despre o excursie la munte implica plecatul devreme din Bucuresti, mersul cu masina pe DN1 pana pe Valea Prahovei, plimbat, mancat, baut, intors inapoi. Devreme, am uitat sa precizez. Dovada faptului, pe la 6 eram inapoi acasa, cu portbagajul plin (am fost si la cumparaturi, degeaba va hliziti acolo).

Incepand cu… erm, inceputul, se face ca m-am trezit ca animalu’ pe la 6:42 de dimineata. Nu stiu ce pretentii de artist as putea sa mai emit, cand toti artistii adevarati se trezesc dupa 12. Mananc, ma spal si plec. Cu ei, evident. Dam inainte 2 ore, sarim peste trafic, gropi, nervi.

Sinaia. E oraselul meu preferat de pe toata Valea Prahovei, astfel ca, de ceva timp, urmaresc cu mare interes aceasta adevarata terraformare a ei. Se transforma usor usor intr-o adevarata statiune turistica, la standarde europene. O fi bine, o fi rau? N-as sti sa zic inca. E bine ca se misca ceva. Era si pacat sa ramanem tot cu pensiunile amarate si barurile obosite, specifice unei ere Iliesciene, de tranzitie ametita la o economie de piata. E rau ca nu se face cu cap treaba asta. Jumatate din constructii nu au nici o treaba cu “stilul” local si e pacat. Asa se pierde tot farmecul oraselului… atmosfera “regala”. E si mai rau ca se construieste romaneste. Avem moloz, avem drumuri stricate, si cabluri prin toti copacii, sa nu pot si eu sa fac o poza.

Veni, vidi, valea. Am baut o cafea buna la Old Nick’s si am plecat spre Parau Rece. Alt drum, alt trafic, gropi, nervi. Parau Rece e o darapanatura. Aici ori ai venit la vila ta, “micul” tau loc in care sa te retragi de lume (nu prea departe totusi, trebuie sa vada lumea ca ai cu ce), ori nu stiu de ce ai venit. A, ba da, stiu. Ai venit pentru peisaje. Mie personal, mi-au placut, dar intre 2 BMW-uri si un tractor ce gonea furibund pe soseaua din spate, n-am reusit sa ma bucur foarte mult de ele. Iar e pacat. Avem asa un stil de a da cu mucii in fasole, mai ales cand e vorba de gust (preferabil bun). Tind sa cred ca stilul arhitectonic preferat de ai nostri antreprenori este cel industrial. Cu trepte de beton si balustrade din tevi de gaze. Ma rog, peisajele sunt faine… macar atat.

Am mancat si m-am intors. Trafic, gropi, nervi. Data viitoare cred ca o sa merg cu trenul… adauga acel je ne sais quois specific excursiilor studentesti.